1 reader now

Gazdele evitau adunarea a 13 meseni, iar această rezervă nu ținea de eticheta de mis en place, cât de superstiția ce amintea că un asemenea aranjament atrăgea într-un an moartea unuia dintre oaspeți.

Săturându-se să tot întâlnească această superstiție, un număr de cetățeni decid ca membri ai The Thirteen Club, fondat în 1882, să se reunească în fiecare zi de 13 a luni și să stea la mese în format de 13.

Ca un gest de revoltă în fața superstițiilor, mai și vărsau sare pe masă iar dacă se comitea impolitețea de a întârzia, amenda era stabilită la 13 centi.

Preocupat de studiul societății și al teologiei, eseistul Robert Green Ingersoll va susține în cadrul întâlnirii din 13 decembrie 1886 un discurs intitulat „The Superstitions of Public Men„, în care va aminti:

„Am avut destulă mediocritate, destulă politică, destulă superstiție, destula prejudecată, destul provincialism și a venit timpul pentru cetățeanul american sa spună: „de acum încolo voi fi reprezentat de oameni demni, nu doar ai marii republici, ci ai secolului al XIX-lea”.

Sub nicio formă The Thirteen Club nu era o gașcă de excentrici rătăciți, ci număra în 1887 nu mai puțin de 400 de membri.

Citește și...  Cruciadele și nefasta zi de 13

Dacă în zilele noastre teoriile conspiraționiste vorbesc de tot felul de societăți secrete, ei bine, un demers atât de curios aducea împreună cinci viitori președinți ai Statelor Unite: Chester Arthur, Grover Cleveland, Benjamin Harrison, William McKinley și Theodore Roosevelt.

Să fi reușit distinșii membri ai clubului să spargă ghinionul? Dacă ar fi să ne gândim la soarta unor nume din lista de președinți, îl găsim pe Benjamin Harrison cu cel mai scurt mandat, 31 de zile până să fie răpus de pneumonie, în timp ce James A. Garfield și William McKinley au fost asasinați.

Dar în același timp rămân și restul, care infirmă superstiția, iar aceia care au avut parte de un sfârșit tragic nu confirmă termenul de un an…

Diana Serpoianu
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-rl

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.