1 reader now

Se spune că secretul unei relații împlinite ar fi să ne alegem partenerul cât mai departe de propria activitate.

Iată câteva iubiri nemuritoare ce anulează orice prejudecăți de orgolii demonstrând că evoluția profesională poate inflori și … împreună.

Irene și Vernon Castle – Vor domni ca regi ai dansului până în 1918, când Vernon Castle își găseste sfârşitul într-un accident aviatic, după ce a servit pe front înrolat în forţele aviatice britanice.

Frida Kahlo și Diego Rivera – “Două accidente m-au lovit în această viață – troleibuzul și cu tine” va spune Frida Kahlo despre iubirea sa cu Diego Rivera, pe care l-a abordat pe când era doar o studentă și cu care se va căsători când ea avea 22 de ani iar el 42.

Simone de Beauvoir si Jean Paul Sartre – Dincolo de reflecțiile Existențialismului rămâne și iubirea începută în amfiteatrele universității Sorbonne și continuată timp de 51 de ani fără a împărți vreo locuință comună.

Marie și Pierre Curie – Ambițioasa studentă ce părăsește Polonia tocmai pentru că în țara natală nu i se permitea să se dedice științelor îl va impresiona profund pe directorul laboratorului unde evada ore întregi în cercetare.

Pentru a-și putea trăi iubea, Pierre Curie ar fi renunțat la Franta pentru a-i fi alături Mariei la o eventuală întoarcere în Polonia, cei doi savanți lăsând posterității descoperiri însemnate, premii Nobel pentru fizică și chimie și inspirația unor sentimente.

June Carter și Johnny Cash – Un început haotic între prietenie, orgolii și vina pentru propriile sentimente lasă loc unei iubiri de 35 de ani sfârșită doar prin moarte, la patru luni după dispariția lui June, Johnny urmând-o.

Citește și...  10 cele mai populare băuturi din lume

Katherine și EB White – Cunoscând atât iubirea, cât și faima prin condei, ea, unul dintre cei mai influenți jurnaliști, iar el una dintre figurile reprezentative ale literaturii americane, cei doi autori se vor dedica sentimentelor și creației, rămânând împreună până la adânci bătrâneți.

Gracie Allen si George Burns – Vor trăi o iubire de 42 de ani, între care patru decenii vor fi dedicate comediei. Lovită de o boală incurabilă, Gracie se va stinge în 1964, iar George, refuzând să-și refacă viața, îi va vizita mormântul în fiecare lună până la dispariția sa la vârsta de 100 de ani.

Eva și Juan Peron – În tragica poveste a Primei Doamne venerate pentru solidaritatea și empatia cu care se apleca spre poporul său stă și imensul sprijin oferit soțului său în cariera politică, atât prin dăruire, cât și prin popularitate.

Elizabeth Taylor și Richard Burton – Dintre filmele în care ne-au încântat, rămân în inimile noastre ca Marc Antoniu și Cleopatra, amintindu-ne că de o mare iubire nu te poți despărți pe deplin niciodată.

Bonnie Parker și Clyde Barrow – O iubire intensă, trăită între jafuri și o continuă fugă, rămâne simbolul pasiunii dincolo de reguli și limite.

Diana Serpoianu
Trăiesc din reverie, mi-e refugiu, hrană, antidot și catharsis. Văd fericirea într-o continuă căutare de basme, închinându-mă vibrației lor chiar și ca martor distant. Văd împlinirea doar fiind un timid învățăcel până-n ultima clipă.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-re

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.