1 reader now

– Ai apărut de niciunde, fără experienţă în scris cărţi, şi iată totuși că de la prima ta apariţie, „Cimitirul”, a și intrat deja în topuri ca fiind cea mai bine vândută carte a anului trecut. 
Cum crezi că s-a-ntâmplat asta? Că mi-ar trebui şi mie un pic din norocul tău,  deşi nici de-al meu nu prea mă plâng pe de altă parte…!

– A fost şi noroc într-adevăr.
Am avut noroc că am lucrat 12 ani în presă înainte de a scrie cartea, iar foştii colegi m-au ajutat să o promovez.
Dar, pe lângă asta, a fost foarte multă muncă , în sensul că jumătate de an de la lansarea cărţii, zi de zi, am petrecut între 10 şi 14 ore pe Facebook vorbind cu cititorii.
Cred că asta a fost criteriul care m-a ajutat să am succes, faptul că cititorii au putut intra foarte uşor în contact cu mine şi se bucurau că puteau face asta.
Foarte mulţi mi-au scris, după ce le-am răspuns, că sunt foarte încântaţi, că le place cartea unui autor care n-a murit şi vorbeşte cu ei.
Tot timpul am fost de părere că interacţiunile umane sunt foarte benefice în orice context şi, în urma experienţei cu Cimitirul, mi-am dovedit că am dreptate.

Interviu Adrian Telespan -P1– Ai simţit vreun pic de teamă în a-ţi asuma în scriere, povestea de viaţă a personajului central al cărţii, Adrian Green? Teamă în sensul că societatea românească poate nu este încă pe deplin o societate deschisă spre oameni ce nu se încadrează într-un general unanim valabil.

Adrian Telespan

Adrian Telespan

– N-am avut niciodată teama asta pentru că am ştiut că această carte e mai mult decât povestea unui homosexual. Am ştiut că oamenii, indiferent de orientarea sexuală, o să se identifice cu una sau mai multe dintre situaţiile/emoţiile cu care se confruntă personajul de-a lungul poveştii.
În plus, în afară de mine, nimeni nu o să ştie niciodată care părţi din carte sunt fictive şi care părţi sunt reale. Am avut oarecare temeri însă, vizavi de reacţiile celor apropiaţi din viaţa reală şi care apar în carte.
Nu am intenţionat să-i rănesc şi, din fericire, ei au înţeles asta.

– Ce cărţi, filme te-au marcat în sens pozitiv în copilărie?

– Am citit toată colecţia Jules Verne.
Prima carte pe care am primit-o cadou a fost „Insula cu elice” a lui Jules Verne.
A fost primul meu contact cu imaginaţia unui alt om, dacă pot să zic aşa. Primul film pe care l-am văzut la cinema a fost unul din seria „Sandocan” şi acolo am văzut prima dată un tigru viu, cred că aveam vreo patru ani.
La televizor mă uităm la „Toate pânzele sus” şi „Cireşarii”. Cred că mi-a plăcut foarte mult ideea că pe pământul asta se poate întâmpla orice.

 – Dar negativ ce te-a marcat, în aceeaşi ordine de idei?

Tind să cred că nu am cărţi şi filme care să mă fi influenţat foarte mult.
Există, însă, o chestie care mă deranja. Când eram mic de tot, între 3 şi 5 ani, bunica din partea tatălui, care a fost învăţătoare, îmi citea „Povestea porcului” de Ion Creangă. A fost preferata mea. Şi, în povestea asta, ştim cu toţii, e vorba despre un porc mic, pricăjit, vai de capul lui, pe care îl adoptă doi bătrâni. În textul original, Creangă îl descrie pe porcuşorul ăsta ca fiind amărât. Şi mă deranja foarte tare cuvântul ăsta şi o rugăm pe bunica-mea să nu-l mai zică atunci când îmi recitea povestea. Mi se pare extraordinar cum aşteptam de fiecare dată cu sufletul la gură să văd ce se întâmplă în poveste, în ciuda faptului că ştiam toate detaliile la perfecţie.

Citește și...  Stilul este o manifestare a ceea ce suntem!

Interviu Adrian Telespan -P4

– Îmi plac oamenii asumaţi, oamenii puternici prin verticalitate, persoanele autentice. Este dificil să te asumi sexual şi să învingi cu mult curaj, cum ai făcut tu, prin impunere, un mod diferit de a fi, de a trăi într-o relație de parteneriat?  Cum e?.. greu, uşor..acceptabil??!

– Niciodată, adult fiind, nu mi-a fost greu să fiu homosexual. În adolescenţă am avut ceva probleme. Sunt din Drăgăşani, un oraş mic din Oltenia, unde se vedea destul de uşor că sunt altfel. Nu jucăm fotbal, nu aveam o prietenă, nu discutăm despre maşini. Era evident că e ceva altfel cu mine, iar unii oameni aveau oarecare reticenţe la treaba asta. Nu am avut, însă, niciodată probleme reale. Nu am fost agresat fizic sau verbal. Pot spune că am avut noroc.

– Cum a fost printre altele, la festivalul de muzică, de unde abia ce te-ai întors?

– Electric Castle a fost foarte mişto ca atmosferă. Line up-ul nu a fost chiar unul pe gustul meu, dar, când vezi mii de oameni că se simt bine, te simţi şi tu bine. Cel puţin mie aşa mi se întâmplă. L-am descoperit pe Disco Modern şi mă bucur de treaba asta pentru că a fost un an destul de sărac în ceea ce priveşte muzica pe gustul meu.

– Oraşul preferat? Unde crezi că ți-ar plecea să trăiești, unde te-ai muta fără remuşcări dacă ai avea resursele financiare necesare?

– Momentan stau la Cluj şi îmi place de mor. E un oraş cu o energie exclusiv pozitivă. Am şi prieteni foarte buni aici. Prin urmare, cred că deja locuiesc în oraşul în care m-aş muta.

– Planuri, gânduri, idei pentru următoarea carte? 

– Zero. Şi, chiar dacă aş avea, nu aş vorbi despre asta până nu ar fi gata. :)))

Adina Banea
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-pT

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.