1 reader now

De nu te voi mai vedea
îmi va fi ciudă că trăiesc.
Privind în urma mea,
te-aş iubi şi nu-ndrăznesc.

Sunt un suflet revoltat.
De unde sunt şi cine sunt?
În sfârşit, l-am înfruntat,
coşmarul e doborât la pământ.

Căci nu mai aveam nici o speranţă
întinsă pe-a mea umilă viaţă.
Nici o floare, nici un astru
nu acoperea imensul cer albastru.

Realizez acum ce-mi lipseşte
dar m-am temut să te opresc.
Şi mi-e ciudă câteodată că trăiesc,
te-aş iubi şi nu-ndrăznesc…

Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-lh

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.