1 reader now

Şi-aşa cum de altfel începusem acu’ vreo oră o discuţie despre percepţii şi despre secrete ce ni le păstrăm în siguranţă despre noi, chiar faţă de noi înşine, continui acum prin a spune că atunci când criticăm şi detestăm oamenii pentru ceea ce sunt şi pentru cum acţionează astfel în consecinţă, în fapt ne impunem personal limitări proprii, reacţionăm deci ofensiv din cauza neputinţei noastre de a depăşi frici şi temeri.

În loc să ne adaptăm omului care a crescut din copilul care am fost odată, în loc să-l păstrăm în stadiu de evoluţie, îl stagnăm încrâncenaţi şi agasaţi şi iritaţi, conflictuali.

Dacă am trăi împăcaţi cu noi înşine şi luminoşi interior, nu am avea motive de a nu ne trăi armonios şi împlinit şi fericit. Voios.
În loc să previzionăm un mâine favorabil nouă, trăim însă limitaţi, cu supărări şi frustrări adunate, din teamă de a ne privi senin în oglindă, din teamă de a ne privi în ochi şi de a vorbi cu voce tare gândul obiectiv despre cine suntem cu adevărat, totodată din neincredere că am putea găsi o cale de a schimba prin noi ce nu ne place ori nu ne convine, din ceea ce am crescut noi până azi.

În altă ordine de ide, ni se mai poate întâmpla câteodată, un fenomen ciudat! mi-am dat seama de acest lucru vorbind aseară cu o prietenă bună.
Se mai întâmplă să trăim cu nemulţumiri nereale în ceea ce ne priveşte, doar să avem senzația că detestăm la noi una alta, că ne dorim schimbare pentru noi într-o anumită direcție.
Ştii cum ori când păţim noi asta? Atunci când ne certăm superficial însă frecvent, acceptând și asumând critica răutăcioasă și acidă din partea oamenilor apropiați nouă, de care ne pasă şi pe care îi iubim.

” Eşti prea sensibilă, greu de trăit lângă o persoană care ia totul atât de personal, care se bâzâie şi suferă din orice rahat!”

Mie mi se reproşa des acest lucru, spre exemplu. La fel de des mă învinuiam şi-mi reproşam eu mie mai apoi sensibilitatea aceasta în exces, fără a mă înăspri însă în același timp de-a lungul anilor, nici cu fărâmă de nepăsare ori indiferenţă ori pragmatism.

Şi știi de ce? Pentru că mie îmi place de mine la nebunie așa sensibilă, este o caracteristică a mea pe care nu -mi doresc de fapt s-o schimb deloc și niciodată.
În plus, nici nu consider că am vreun grad de sensibilitate în exces.

..și totuşi sufeream atunci când mi se reproşa că totul este vina mea, că interpretarea mea este mult prea sensibilă ori bâzâită, idealismul meu total nelalocul lui într-o lume pragmatică și rece, unde nu există iubire neapărat pe peste tot cum mă încăpățànez eu să observ. „De fapt iubire nu există mai deloc, iubirea este schelet de interes și doar atât.”

În fine, revenind, am realizat că suferința și supărarea mea se întâmplau doar pentru că simțeam că dezamăgesc cumva mereu și constant și de aceea probabil nici nu pot fi iubită cu totul şi acceptată aşa cum sunt  şi..”aşa cum eu înţeleg că ai putea fi tu şi validez la tine şi iubesc la tine orice te reprezintă. Și înțeleg câteodată și lucruri de neînțeles dacă trebuie. Tu de ce nu poţi să procedezi la fel?
Nu mă ridic la nivelul pretenţiilor tale pentru a mă putea şi tu iubi înapoi!”

Citește și...  În fond, ce e fericirea?

Aşa interpretam în subconştient, însă conştientul certa sensibilul din mine, crezând că vrea să-l schimbe total și permanent.

Eronat, fireşte.

Şi uite-aşa adunăm frustrări, nemulţumiri cu noi şi dezaprecieri, în loc să privim adânc în suflet obiectiv pentru a ne percepe cum trebuie, real, așa cum suntem, așa cum ne iubim în sine, și fără să bănuim măcar câteodată. Dacă dezamăgim alți oameni și dacă ei au alte așteptări dinspre noi, decât ceea ce suntem noi în realitate, noi ce le putem face mai mult decât să îi iubim oricum pe mai departe? Ce să le facem mai apoi dacă îi observăm tot mai nemulțumiți mereu? Eu m-am născut Adina, și nicidecum Maria. Nu pot trăi decât o singură identitate, nu pot trăi decât un personaj principal în viața mea, iar eroul, nu-i așa? întotdeauna are o personalitate puternică, verticalitate și multă încredere în el, nu este așa? Ca mine și ca tine, firește..amândoi ne iubim în sine pentru ceea ce am crescut și am conturat de mici, astfel că nu-i corect ca vreunul din noi să impună schimbări majore celuilalt, din senin, pentru a-l putea accepta apoi cu totul, a-l valida si a-l iubi într-un final. Condiționând.

Dacă am face curat în interiorul nostru, fiecare zi ce ne trezeşte ne-ar aduce bucurie şi linişte şi zâmbet. Zâmbet pe care astfel îl putem dărui mai departe, îngăduitor şi voios şi natural şi celorlalţi.

…însă mulţi preferăm un statut de victimă.
Aici găsindu-ne noi locul şi aşezându-ne noi comod dar supăraţi şi îndârjiţi, vom observa greşeli şi vinovaţi, doar pentru a ne hrăni voluntar cu durere-neputinţă-nedorinţă de vindecare. Neputinţă de (ne)schimbare şi acceptare şi validare şi iubire de sine.

Singuri reuşim astfel să ne îngrădim libertatea.
Libertate ce nu ne poate exista fără asumarea responsabilităţii.
Odată acceptat însă rolul responsabilităţii, indiferent din ce unghi am privi lucrurile, ori experienţele prin care trecem şi greşelile pe care le facem şi problemele pe care le simţim..toate îşi vor găsi o cale de rezolvare, soluția.

Responsabilitatea este activă, victimizarea dimpotrivă!

Atât şi nimic mai mult ne-ar fi important şi esenţial să înţelegem: că starea noastră interioară ne intră în responsabilitate, doar noi înşine suntem răspunzători de ceea ce simţim şi de cum învăţăm că ne trebuie să trăim pentru a fi împliniţi sufleteşte.
..ori trişti cât încape într-o viaţă de om.
Doar ataşamentul de suferinţă şi nefericire ne îndepărtează de un ideal frumos trăit cu noi înşine inițial şi abia după aceea împărtăşit și cu ceilalţi.

Deci? Ne apucăm de curăţenie, ori preferăm în continuare confortul?..trândăveală?
Ne place să trezim compasiune ori adorăm să insuflăm putere? Mutăm munţii din loc, ori abia urnim un pas agale pe câmpul plin de gropi în care ne împotmolim frecvent?

Eu m-apuc de curăţenie, am hotărât! De fapt, în genere aş spune despre mine că sunt o persoană ordonată.
…şi sensibilă, fireşte. Te deranjează?😅

Adina Banea
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.


URL scurt pentru acest articol: https://wp.me/p7nil4-h

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.