Doar dor, de primăvară

m‑am trezit cu‑n dor nebun, de primăvară, de iarbă care creşte printre noi, de o zambilă ce‑şi arată splendoarea şi parcă mirosul ei îmi aduce aminte de noi. m‑am trezit cu‑n dor nebun, de‑o creangă, cea de cireş înmiresmat, de zborul florilor şi parcă îmi ninge cu flori de nu-mă-uita… m‑am trezit cu‑n dor nebun,…

Citeste…

UNUI POET GOLAN

Nu-mi spune al tău nume! Ți-l știu. Ești stăpânul meu din atâtea poeme În care sclava ta eu vreau să-ți fiu Și-mi umpli aerul cu poftele mele. Calități și defecte la un loc Dansează tango în vânt și foc. Simțim căldura ce ne iradiază, Această dorință ce ne forțează Să fim părtași ai enigmei nopții,…

Citeste…

GÂND CĂLĂTOR

Nu știu de ce, când, cum, unde, cuvântul sufletul mi-l pătrunde. Tace, poate, fiindcă iubește, poate pe ea însăși se amăgește. Tace, poate, fiindcă îi e teamă, căci vocea inimii mă cheamă. Gândul meu hai-hui îmi umblă, înspre Mâine și-l aruncă, și e tare tare speriată, în sufletu-i e o cruciadă. Poate nu știu ce…

Citeste…

Valoarea invizibilului

Gandurile mele oficiale sunt suspendate de absenţa ta. Fericirea este doar o reclamantă a fidelităţii durerii şi a lacrimilor. Dezmăţul sufletului se hrăneşte cu indoiala sufletului steril. A putrezit tristeţea. Conceput de mine, actul nostru de existenţă nu mai există. Eşti umbra invizibilă a fostei mele fericiri. Acum sunt stăpana propriilor mele pasiuni. Iubesc viaţa,…

Citeste…

UN DOMN ÎN PLOAIE

Un domn în ploaie-și caută fericirea să-și poată uita repede amăgirea. Inima-i răpusă de dor, jale și suspin, singur în noapte, viața lui…doar un chin. Nu-i nimeni pe stradă ca să-l ajute. Cu sufletu-i sângerând, merge câteva minute. Se-mpiedică de-ale lui temeri, de orgoliu, pânzele speranței purtând negru doliu. Cuțitul propriei trădări i-a ajuns până…

Citeste…

Copilul meu

drumul tău, copile drag, să‑ţi vezi cu ochii bucuria, din când în când să‑mi stai în prag, să îmi ierţi nevrednicia. pe drumul tău, tu să urmezi doar steaua care are rouă şi să îţi faci cumva, de poţi, un colier din balta‑ţi nouă. pe drumul tău am mers şi eu, şi tare‑aş vrea că…

Citeste…

ATÂT…NIMIC MAI MULT

Undeva, cineva e gândul ce-mi curge prin vene, sfere de foc se-ncheagă, către vise să mă-ndemne. E adevărat că, cu cât devii mai tăcut, cu atât mai multe-n noapte poţi auzi, mă iert, căci nimic n-am ştiut. Iubirea cea fără adresă nu puteam găsi. Vreau să vrea să-mi fie arhitectul unui nou început, să putem…

Citeste…

De ce ?!…

de ce eşti ieftin, dragul meu? când eu credeam în veşnicie, tu ai venit să‑ţi vinzi iubirea pe un castron cu fantezie. ai zis că noi putem trăi cu vise, multe, sincere suspine şi ne‑am trezit a doua zi mult mai săraci şi făr’ de poezie. de ce eu gratis ţie m‑am vândut? când tu…

Citeste…

Chemarea

Vino, dulce sărutare, vino să mă amețești! Să ne vedem în nopți cu lună ca să împletim cunună de infinite picături de stele, să fii regele capriciilor mele. Să mă strângi în brațe ferm, niciodată să nu te pierd. Să fim noi pe-un tărâm aparte, să ne iubim și zi, și noapte… Și poate va…

Citeste…

Cãutãri

m‑am împiedicat de mine, eram răsturnată şi plină cu tine. m‑am împiedicat de noi, adun linişte aruncată în doi. m‑am împiedicat de lume, înşirând cuvinte fără a spune, adunând sentimente pierdute, las lumea să spună nevrute. m‑am împiedicat de gânduri, pluteau în suflet, adunând rânduri, rânduri de lacrimi cristaline, găsite în odăi prăfuite cu mine….

Citeste…

Copyright © 2016 PitchMeNow | Devel with Love by Oblyo.ro