otrãveşte-mã

otravã-ţi sunt, otravã curg prin tine

respirã-mã

respirã-mã prin porii tãi divine

simte-mã

simte-mã în viscerele-ţi toate

poartã-mã

poartã-mã în orgasme sacadate

trãieşte-mã

trãieşte-mã-n clocotul sângelui ce-ţi curge prin vene

respirã-mã

respirã-mã cum respiri fiorul morţii eterne

rãstoarnã-mã

rãstoarnã-mã cu un sãrut

ancoreazã-mã

în patul tãu tăcut.

Mimi Hacichian

Sunt timp angrenat unei toamne, sau poate angrenat unei iubiri fãrã margini, ataşate unui vid lãuntric. Un vis şi mã uimesc la fiecare clipire. Un cãlãtor printe aştrii şi-mi place sã trãiesc într-o lume perfectã de dor. Sunt suma timpului meu paralizat de singurãtate. Sunt absolutul transformat într-o iluzie albastrã. Sunt definitivul iubirii adus la marginea fiinţei mele trãind cu sentimentul unei dragoste eterne. Dar când alunec în afara lumii, mã pot încondeia. Aşa sunt eu … Mimi !