1 reader now

Dragul meu, te rog, mă iartă,
dacă nu pot fi a ta consoartă,
dacă scrisoarea e amestecată
cu idei și gânduri negre, sumbre
scriu doar din a minții mele umbre.
Știu, te voi răni, cu cele ce-ți voi scrie,
dar trebuie s-o fac, nu mă pot abține
din a-mi elibera sufletu-mi rătăcit,
căci printre picățele ne-am îndrăgostit.
Spun doar că nu mai pot continua,
nu vreau nimic a-ți insinua,
vreau să spun că eu renunț,
destinului îi fac un denunț.
Căci povestea noastră n-a fost să fie,
inima-mi suferă de o gravă atrofie.
Mă gândesc și iar mă răzgândesc,
viața cum să mi-o mai trăiesc.
Constat că de tine nu sunt demnă,
nu mai știu inima mea ce-nseamnă.
Destinul crud îmi joacă feste,
vroia demult să-mi dea de veste
că nu voi avea curaj să pășesc
dincolo de linia rațiunii, să trăiesc.
Vreau să mergi acasă, singur, fără mine,
căci nu voi putea a-ți aparține
nici mâine, nici peste vreun an,
ne-am gândit într-un mod aerian.
Ar fi mai bine acum să ne oprim,
cu soarta să nu ne mai împotrivim.
Te-ai plimbat mult prin sufletul meu,
ai văzut cât mi-a fost mie de greu,
dar nu mai pot continua așa,
în viața-ți sunt doar o chiriașă.
Nu vreau să-ți dau alte detalii,
mă simt ca la negre funeralii.
Oricum o-ntorc, nu e deloc bine,
nu e ceea ce ar trebui să fie
pentru niciunul dintre noi doi,
sufletul mi l-am aruncat la gunoi.

Toate astea nu pot să mi le asum,
stau, mă gândesc și mă consum,
plâng în hohote, dar într-un total relas,
doar cu gândurile-mi stau la taifas.
E cel mai bine să știi acum,
că trecutul meu mă face scrum.
Mă trage-napoi, mă urmărește,
toată viața mi-o batjocorește.
Tu…ai tot viitorul în față,
să faci ordine-n a ta viață.
Dar fără mine sau iubirea noastră,
fără luna de miere văzută prin glastră.
Să navighezi, ca-n planurile-ți mărețe,
s-alegi bine dintre frumoasele-ți domnițe,
căci nu de mine ai tu atâta nevoie…
Lasă-mă să te las…de bunăvoie!
Te rog doar să mă-nțelegi, să mă ierți,
știu, poate ai vrea să mă și cerți.
Promite-ți că vei scrie acel roman,
cu, sau fără mine, ca dușman.
Promite-mi că vei fi absolut fericit,
iubit, alintat, respectat, împlinit,
cu o domniță tânără, frumoasă
ce nu va fi atât de capricioasă.
Te mai rog să nu uiți că te-am iubit,
dar nu suntem unul altuia sortit.
Ai grijă de inima ta, de-al tău glas.
Eu nu-ți pot spune decât…
Te iubesc! Dar Bun-rămas!

Sunt, poate, încă un bijutier stângaci în tainele scrisului, un bijutier care mai are de șlefuit mult și migălos piatra rară pentru a o desăvârși și… tot va avea imperfecțiuni. Însă vreau să cred că tocmai aceste imperfecțiuni fac poezia mea frumoasă și unică. Pentru că „cuvântul, ca artă, se caută singur pe sine dacă îl lasă poetul să se exprime.”


URL scurt pentru acest articol: http://wp.me/p7nil4-Vw
Citește și...  Frânturi de gânduri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.