1 reader now

Omule care mi-ai fost drag,

Îți scriu aceste rânduri ca să nu mai fie nevoie să ți le spun în față pentru a 99-a oară! Mi-ai lăsat un gust amar, din nou! Mai amar decât penibila cafea pe care o făceai tu dimineața și pe care am înghițit-o mereu cu scârbă, crezând că așa trebuie să fie! Dacă e să nu suport ceva la o persoană, aceea e nehotărârea. Detestam toate momentele în care prietenele mele din zodia balanței făceau sex cu nervii mei atunci când ieșeam la cumpărături, neștiind cam o oră ce fel de deodorant să-și aleagă și pe urmă plecau acasă cu coșul de cumpărături gol! Asta ești și tu… o balanță indecisă care, în doi ani de zile nu a reușit să se dezbrace de principiile cretine ale Evului Mediu pe care îl studiezi cu atâta interes!

La început ți-am înțeles pledoaria: eram doar amanta care te făcea fericit atunci când „ea” te stresa cu geloziile și isteriile unei frustrate întreținute. Pe urmă, am înțeles și că mă acuzai că ți-am ascuns cei 7 bărbați cu care m-am culcat înaintea ta (deși nu aveai niciun drept să știi asta, d’apoi să-mi mai ții și morală). După ce a plecat „ea” (fizic vorbind, că spiritual încă îi simțim amândoi prezența), am crezut, din nou, „că așa trebuie să fie” când după 2-3 săptămâni de stat împreună, mă trimiteai la plimbare. Am zis că nu treci așa ușor peste o relație de 5 ani. Practic am stat o juma de an în aceeași casă (cu câte o săptămână pauză, după 2-3 petrecute non-stop împreună), timp în care n-am suflat nici din greșeală un zâmbet altui bărbat, ți-am lăsat telefonul și toate parolele mele ca să vezi că poți să te încrezi în mine, te-am iubit, te-am spălat, te-am călcat, te-am gătit și ți-am demonstrat în fiecare fel că te iubesc, iar tu m-ai trimis, din nou la plimbare spunându-mi că nu poți avea încredere în mine și că a fost prea mulți înaintea ta!

Citește și...  Dacă mă iubeşti îmi dai parola ta de Fb

Fostul dragul meu, tu crezi că pe mine nu mă chinuie gândul noaptea că pentru câteva minute de fericire am ajuns să am coșmaruri? Sunt perfect conștientă că am păcătuit dar să-L lăsăm pe Dumnezeu să mă judece, nu trebuie să o faci tu! Ai știut (aproape) de la început ce poamă am fost și te-ai încăpățânat să mă ții lângă tine spunându-mi că rațiunea îți spune să mă lași, însă inima nu se-ndură! Trebuia să mă lași în pace, de atunci! Acum eram acei prieteni care trebuia să fim, fără legături necuvenite!

Ai râs cu mine mereu și te-ai simțit în siguranță. Am fost persoana care ți-a dat sprijinul moral de care aveai nevoie! Degeaba încerci să-mi mai scrii acum faze amuzante. Nu-mi mai vine să râd! Nici măcar la dumele tale! De ce?! Pentru că ești în continuare nehotărât! Tu nici acum, după ce doi ani de zile în care ne-ai jucat pe amândouă pe degete, nu știi cu care să rămâi! Îmi asum calitățile de toantă care, din dragoste și pentru că a încercat să se simtă vinovată, te-a așteptat atât! O toantă care ți-a înghițit toate geloziile fantasmagorice numai pentru că te-a iubit!
Dar știi ceva? Urinez cu nonșalanță pe talerele ecosistemului tău!

Adeline



URL scurt pentru acest articol: http://wp.me/p7nil4-142

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.