1 reader now

De ce îmi însel nevasta? „O înşel pe nevastă-mea? Tu ce crezi?”

Ce se-ntâmplă când bărbatul îşi înşală partenera? Sau de ce o înşală el?

Mi se pare un subiect mişto de dezbătut, este în aceeaşi măsură şi extrem de controversat, din păcate încă neclar cu totul, căci nu ştiu nici ei cu exactitate unde să-şi poziţioneze aceste nevoi certate de Biblie. Hahahahhh.. Înţelegem cu toţii ideea că nu ne naştem monogami, că avem nevoie de diversitate, ba chiar şi sexuală câteodată.

Ştii ce nu înţeleg eu, în schimb?

Păi nu înţeleg bărbaţii ce-şi manifestă infidelitatea chiar din primele luni de cuplu, ce abia şi l-au format şi care pare, pe de altă parte, că le şi prieşte, din importante puncte de vedere.

Nu înţeleg deloc oamenii (căci ar fi misogin probabil din partea mea să fac referire doar la partea masculină aici) care, deşi îşi fac planuri de viitor pentru a fi împreună pe termen lung cu o persoană, sunt în acelaşi timp infideli din primele rânduri de poveste.

Hai că-nţeleg treaba cu plictisul sexual într-o relaţie.

De fapt, nu o înţeleg, dar accept teoria,   pentru că, da, se poate întâmpla să nu evoluezi sexual în nicio direcţie şi atunci, din cauză că rămâi un clasic din punct de vedere sexual şi te limitezi la o relaţie obişnuită şi general valabilă pentru majoritatea cuplurilor în speţă, te rutinezi.
Hai să spunem că-i posibil asta şi de înţeles şi că ai vrea un pic de varietate ocazională cu alte persoane decât tot aceeași,UNA, mai mult decât să preferi o ascensiune în plan sexual cu partenera de viaţă pe care o ai pe termen lung.

În regulă, până aici, nu?

Dar ce ne facem şi cum îi înţelegem pe aceia care înşală din principiu?
C-aşa cred ei că este firesc şi aşa şi-au şi format ei principiile de viaţă, ce le vizează activitatea personală sexuală.

Am analizat din toate punctele de vedere tot felul de situaţii şi n-am ajuns încă să fiu sigură că este atât de firesc precum se scuză toţi cei ce o fac şi sunt și prinşi, că este.
Adică, dacă de la începuturi de relaţie în doi ai nevoie de altcineva, dacă atâta vreme cât încă nici nu ai descoperit-o cu totul, nu-i ştii valenţele sexuale din toate unghiurile..   .. de ce continui relaţia aceea??
Nu vrei să ştii nici câtă deschidere sexuală are, căci nu eşti curios pe mai departe în sensul asta… n-ai nici timp să vorbiţi şi să vă extindeţi în living actul sexual din seara asta… căci preferi un living de apartament nou al unei persoane noi, pe care ţi-ai dorit astă seară s-o cunoşti intim.
În acelaşi mod intim bineînţeles, superficial şi clasic şi banal.

Un factor important pentru sex cu persoane noi decât ce ai acasă, mereu am considerat că este vanitatea.

Între bărbaţi, spre exemplu, există întotdeauna discuţii despre ce ar face şi cu cine ar face.. dar cuuuum ar faceee!!

Dacă au norocul să şi facă, le triumfă orgoliul în faţa altora, de acelaşi gen categoric, ce n-au avut acţiune ci doar speranţă, căci aceea, ea, era dorită de tot grupul care şi discutase cu o seară înainte, despre infima probabilitate de a reuşi careva să răvăşească somnul de frumuseţe al acelei femei.

Eh! Dacă tu ai înscris însă, află cu siguranţă toţi, căci de fapt acesta este şi scopul final: povestea de după, la prânzul de a doua zi.
Dacă ai vrea ceva cu o femeie pentru tine şi pentru că-ţi place şi pentru că… nu ai povesti nimănui nimic, ai păstra doar experienţa în amintire dacă nu ţi-a plăcut sau, dimpotrivă, ai continua o relaţie cu cea care ţi-a sucit minţile.

Ce transmiţi în schimb tu celorlalţi?

Explicaţia de cât de bun manipulator sau de cât de apreciat eşti în general tu de către sexul opus, mai transmiţi cu bucurie în glas sentimentul de înfrângere pe care îl impui cu ton agasant de înfumurat grupului de bărbaţi din care faci parte… căci ei n-au reuşit să puncteze acolo înainte, deşi s-au căznit o vară întreagă să marcheze terenul.

Cel în cauză, ce a câştigat aşternutul respectiv, câştigă în capul lui și o creştere de stimă de sine sexuală după care tânjea, pentru a nu mai trăi, săracul, cu vreun complex al bărbatului cel  fără bărbăţie.

De multe ori, nici nu le place. Dar de puţine ori şi recunosc asta.

Deci înşelăm partenerul, îi călcăm în picioare orgoliul în public, îl necăjim sufleteşte, şi… multe altele de care nu ţinem cont, deşi credem că-l iubim, pentru a câştiga noi teren de simpatie şi încredere în sexualitatea noastră în plan personal de care, în fapt, între noi fie vorba, ne cam îndoim în sine.
Căci doar de aceea şi simţim nevoia să tot demonstrăm una alta, nu-i aşa?
De ce naiba procedăm atât de incorect noi în relaţie cu noi? Nu-i mai uşor să fim cinstiţi măcar când nu ne aude nimeni, în şoaptă către noi să alegem să spunem lucrurilor pe nume pentru a vedea exact unde ne situăm şi pentru a nu perpetua greşeli sau experienţe de care nu prea avem nevoie?

Citește și...  Orgasmul are gen neutru

De ce în loc să ne reparăm problemele, ni le tot multiplicăm?

Din multe motive ce ţin tot de noi, din păcate, de stima noastră de sine care nu este ridicată cum am crede, nici măcar în echilibru precar nu este ea, ci doar se zbate să fie vizibilă pentru restul din jur. Din complexe şi frustrări majore pe care nu suntem capabili să ni le recunoaştem nici nouă înşine, de teamă că ar putea fi nerezorvabile. Eu aşa cred.

Important pentru viaţa noastră şi pentru a fi noi fericiţi, ar trebui să fie lucrurile ce ne trebuiesc nouă, sunt importante pentru noi, sunt reprezentarea nevoilor şi necesităţilor noastre.

Este important să trăieşti pentru tine, şi nu să explici prietenilor cât de fericiţi ar fi putut fi ei aseară, ştiind tu cu precădere că experienţa ta de aseară, doar lor probabil că li s-ar fi potrivit ca o mănuşă.

Şi nu ţie.

În altă ordine de idei, indiferent de problemele sexuale sau de orice altă natură pe care le ai, mai cred că atunci când te-apucă dorul de înşelat repede, în relaţia ta de cuplu în care ţi-ai fixat până şi data căsătoriei sau numele copilului pe care-l vei avea, în acest caz dacă eşti deja infidel… nu iubeşti cu adevărat.

Deci te păcăleşti de două ori tu în acest caz: o dată, crezând că asta-i definiţia de dragoste, iar asta pentru că n-ai cunoscut-o încă şi te complaci în mediocritate sentimentală, doar din cauză că ai găsit o primă persoană pe care o accepţi şi public ca şi partener, căci îţi dă bine din multe puncte de vedere..

…în al doilea rând, pentru că-ţi confunzi satisfacerea vanităţii şi ţi-o întreţii totodată, cu fericirea şi împlinirea de cuplu personală, ce este cu totul diferită.

Te opreşti din drum când găseşti o persoană care nu te enervează ca şi restul de până atunci, care poate este suficient de cu destule calităţi astfel reuşind să fii mândru că-ţi este partener, în relaţie cu apropiaţii şi pe care consideri tu, că ţi-o şi poţi transforma în  coleg de apartament pe termen lung.

Mie mi se pare o abordare greşită pentru definiţia de dragoste şi pentru definiţia de cuplu, în genere.
Nu trebuie să stăm în cuplu, indiferent de vârstă, dacă nu găsim persoana care să ne completeze cu adevărat. Chiar şi sexual.
Nu înşelăm din principiu, căci aşa e de când lumea. (Pentru că lumea mea este alta decât generalul)
Înşelăm şi minţim şi ne stresăm, în loc să căutăm fiecare ceea ce ne trebuie individual fiecăruia dintre noi, personalizat.
Nici copii nu ar trebui să facem pentru că trebuie.
Nici societatea şi nici prietenii apropiaţi nu trebuie să ne spună despre nevoile noastre, căci ei vor vorbi prin prisma lor, care nu reprezintă întotdeauna optica noastră de viaţă.
Dacă suntem născuţi, sau cel puţin aşa avem senzaţia, cu dorinţa de femei multe în patul nostru, spre exemplu, de ce să ne căsătorim?
De ce programăm lucruri pe care nu ni le şi dorim?
De ce nu trăim noi liniştiţi şi la 45 de ani, burlaci, dacă avem tendinţe de poligamie de când ne ştim?
De ce să facem compromisuri cu noi înşine?
Poate că abia la 50 de ani ne  hotărâm brusc că persoana cunoscută ieri, este cea care ne place cel mai de mult, de până acum.
Poate că la 50 de ani începem să înţelegem cu exactitate ce înseamnă dragostea, pentru că până atunci nu am întâlnit persoana potrivită care să ne convingă că în cuplu chiar merită să trăieşti.
Poate că târziu pentru cei din jurul nostru, nu când „trebuia”, întâlnim omul care chiar ne împlineşte nevoile personale.

Şi atunci înţelegem şi că nu am face nimic ce ar aduce suferinţă omului atât de drag nouă. N-am putea să-l minţim mereu şi la nesfârşit. Pentru că n-avem motive să facem lucruri separat, le preferăm cât putem de mult doar împreună.

Dacă ar plânge, am plânge şi noi.

Nu înţeleg de ce trebuie şi vrem şi acţionăm în minciuni despre noi, până şi în faţa noastră. Un act sexual împlinit, nu necesită prezentare amănunţită printre prieteni. Nu ţine de persoane noi şi nici de corpuri de invidiat, tot mereu altele. Reprezintă doar o împletitură de sentimente, un act sexual reuşit.

Atât şi nimic mai mult!

Adina Banea
Pesti cu Gemeni
Sangvinicul mă îmbracă într-un superficial selfiest, colericul îmi reproşează ambiţia ascunsă de un timp pe după colţ, melancolicul mă gândeşte şi mă protejează impunându-mi reguli ale societăţii pe care ador să le încalc în particular, iar flegmaticul m-ajută să-mi ţin doar oameni mişto prin jur. Sunt Adina Banea si-mi place numele meu.


URL scurt pentru acest articol: http://wp.me/p7nil4-xk

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.